
Peste 5000 de copii și părinți din peste 40 sate ale Republicii Moldova au primit sprijin psihologic, medical, juridic și educațional în cadrul proiectului „Sprijin integrat pentru familiile din mediul rural”
Timp de 12 luni, echipele mobile ale The Moldova Project au ajuns direct la ușa familiilor din cinci raioane ale Republicii Moldova în cadrul proiectului „Sprijin integrat pentru familiile din mediul rural”. Rezultatul: peste 150 situații de risc identificate la fața locului și raportate autorităților, peste 1200 de ședințe de consiliere psihologică și art-terapie, 528 de însoțiri la spitale, sprijin juridic constant și condiții de trai îmbunătățite semnificativ.
Implementat în perioada 15 iulie 2025 – 15 iulie 2026 de către Asociația Obștească The Moldova Project, proiectul a fost realizat datorită sprijinului generos oferit de Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. În total, 5296 de copii și adolescenți și 1407 adulți au fost implicați în cel puțin una dintre activitățile proiectului. Această inițiativă complexă a consolidat reziliența gospodăriilor vulnerabile din raioanele Hîncești, Criuleni, Cimișlia, Călărași și Anenii Noi, creând un mediu protector durabil pentru copiii aflați în situații de risc.
Proiectul a pornit de la convingerea că viața unei familii nu poate fi schimbată prin intervenții izolate. Astfel, nevoile identificate în teren au fost integrate într-un plan individualizat de reabilitare pentru fiecare familie din cadrul proiectului.
Copiii și părinții au beneficiat de consiliere psihologică pentru depășirea traumelor și a conflictelor familiale, iar prin activități de terapie prin artă specialiștii au reușit să descopere și să raporteze cazuri ascunse de abuz și neglijare. În același timp, familiile au fost sprijinite prin asistență juridică, să acceseze servicii medicale esențiale.
Componenta de sănătate a reprezentat o activitate de importanță majoră în prevenirea neglijării copiilor. Prin intermediul voucherelor medicale, familii au avut acces direct la tratamente și medicamente necesare, iar peste 200 de beneficiari au primit asistență în accesarea nemijlocită a serviciilor medicale și achiziționării aparatelor medicale vitale.
Pentru a răspunde și nevoilor imediate, proiectul a oferit vouchere pentru alimente și produse de igienă, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai a familiilor aflate în dificultate.
„De patru ani nu i-am auzit vocea. Ajunsesem să cred că nu o voi mai auzi niciodată. Când mi-a spus primul cuvânt, am ieșit din casă și am plâns.” – bunicul, fetei de 7 ani, raionul Hîncești
La începutul proiectului, echipa a cunoscut o fetiță de șapte ani care nu mai vorbea. Tăcerea ei începuse la vârsta de trei ani. Investigațiile medicale nu au identificat nicio afecțiune care să explice pierderea vorbirii. În schimb, copilăria ei fusese marcată de ani de violență domestică.
Încă de la preluarea cazului, echipa mobilă a elaborat un plan integrat de intervenție. Specialiștii au însoțit copilul și familia la consultațiile și investigațiile medicale recomandate, asigurându-se că beneficiază efectiv de serviciile necesare. În paralel, organizația i-a oferit sprijin psihologic constant, ședințe de art-terapie și a facilitat monitorizarea de către un medic psihiatru de copii. Psihologul și art-terapeutul au lucrat săptămânal cu fetița, iar asistentul social și consilierul juridic au sprijinit familia în depășirea dificultăților cu care se confrunta. După câteva luni de intervenție multidisciplinară și coordonată, fetița a început din nou să vorbească.
Astăzi, ea continuă să beneficieze de sprijin psihosocial. Pentru ca progresul obținut să fie menținut și după încheierea proiectului, echipa a implicat cadrele didactice din școala în care învață și specialiștii Centrului Raional de Asistență Psihopedagogică. Aceștia asigură continuitatea sprijinului educațional și emoțional, astfel încât copilul să poată continua procesul de recuperare într-un mediu sigur și susținător.
Povestea ei nu este un caz izolat. Ea reflectă realitatea multor copii pentru care experiențele traumatice rămân invizibile, dar lasă urme profunde asupra dezvoltării și sănătății lor emoționale. În astfel de situații, intervenția timpurie, coordonată și adaptată nevoilor copilului poate schimba radical cursul vieții sale, oferindu-i șansa de a-și recăpăta vocea, încrederea și copilăria.
Victoria Morozov, președinta A.O. The Moldova Project:
„Fiecare copil merită să crească într-un mediu sigur, protejat și plin de oportunități. Sprijinul acordat familiilor vulnerabile din mediul rural nu înseamnă doar a răspunde unei nevoi imediate, ci a construi reziliență pe termen lung. Acest tip de intervenție integrată ne demonstrează că, atunci când oferim sprijin juridic, medical și psihologic direct în complex cu sprijin esențial adaptat nevoilor individuale ale familiilor, putem rupe cercul vicios al traumelor și al sărăciei. Mulțumim din suflet Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă pentru încrederea și susținerea generoasă, fără de care aceste povești de succes și vieți schimbate nu ar fi fost posibile. ”
Parteneriatul dintre cele două organizații reflectă un angajament comun de a proteja copiii și familiile aflate în situații de vulnerabilitate, fiind construit pe încredere, solidaritate și dorința de a produce schimbări durabile în comunitate.
Despre A.O. The Moldova Project: Asociația Obștească „The Moldova Project” a fost înființată în 2008 și este o forță motrice a sistemului de asistență umanitară în Republica Moldova. The Moldova Project a venit cu inițiativa de a împuternici familiile numeroase din mediul rural și alte grupuri vulnerabile îmbinând armonios ajutorul material, sprijinul educațional, juridic și cel psiho-emoțional. Integrând familiile vulnerabile în societate prin intermediul programelor multidisciplinare pe termen lung, The Moldova Project pavează o nouă cale menită să stopeze caracterul ciclic al sărăciei. Misiunea asociației conturează schimbarea durabilă, coeziunea comunității și puterea de neegalat a inițiativelor civice.
Pentru mai multe informații: 068098222
[email protected]
www.themoldovaproject.org





























