Peste 400 de copii și adulți din 40 de sate ale Republicii Moldova au avut parte de asistență psihologică, educațională, materială și juridică în cadrul proiectului „Sprijin integrat pentru familiile din mediul rural”, implementat de către Asociația Obștească The Moldova Project, cu sprijinul generos al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Activitățile desfășurate în perioada iulie – septembrie 2025 marchează o etapă importantă a implementării proiectului, care se derulează pe parcursul unui an, consolidând reziliența familiilor vulnerabile și contribuind la crearea unui mediu sigur și protector pentru copiii aflați în situații de risc.
Proiectul a fost inițiat ca răspuns la dificultățile majore cu care numeroase familii din satele Republicii Moldova continuă să se confrunte, cauzate de sărăcie, accesul limitat la servicii publice și oportunitățile economice reduse. Conform celor mai recente date ale Biroului Național de Statistică, unul din trei copii trăiește în sărăcie monetară absolută, iar 17% se confruntă cu sărăcie extremă, o realitate care denotă că mii de familii din țară continuă să se confrunte cu lipsuri semnificative și vulnerabilități complexe.
În cadrul deplasărilor zilnice în teritoriu, echipa mobilă a Asociației The Moldova Project constată că familiile numeroase, monoparentale sau cele care îngrijesc persoane cu dizabilități sunt mult mai expuse insecurității alimentare și au un acces limitat la servicii medicale. Aceste dificultăți se răsfrâng direct asupra copiilor, afectându-le frecvența școlară și echilibrul emoțional.
Proiectul „Sprijin integrat pentru familiile din mediul rural” permite intervenții complexe care includ consiliere psihologică, terapie prin artă, asistență materială, educațională și juridică, precum și activități de formare menite să încurajeze autonomia familiilor. În cadrul celor 40 de sate din raioanele Hîncești, Criuleni, Cimişlia, Călăraşi și Anenii Noi, echipa The Moldova Project lucrează direct cu familiile aflate în dificultate, oferindu-le sprijin constant, personalizat și adaptat fiecărei situații.
Până în prezent, specialiștii asociației TMP au desfășurat 117 sesiuni individuale și 5 sesiuni de grup de consiliere psihologică, destinate părinților și copiilor care se confruntă cu stres, anxietate sau dificultăți emoționale. Sesiunile au oferit beneficiarilor un spațiu sigur pentru exprimare și sprijin emoțional, contribuind la reducerea tensiunilor, la îmbunătățirea comunicării în familie și la restabilirea echilibrului psihologic. În paralel, au fost organizate 58 de sesiuni de terapie prin artă, la care au participat 168 de copii și 14 adulți, activități care contribuie la îmbunătățirea stării emoționale și la întărirea relațiilor familiale.
„Educația reprezintă un pilon esențial în activitatea The Moldova Project. În această etapă, cu implicarea unei echipe de 20 de voluntari, am pregătit și distribuit peste 400 de rucsacuri complet echipate cu rechizite și materiale didactice – caiete, instrumente de scris, acuarele, rigle, plastilină și sticle reutilizabile de apă. Prin această acțiune, am oferit copiilor din mediul rural condiții adecvate pentru începerea anului școlar și am contribuit la reducerea inegalităților în accesul la educație. Distribuția de rucsacuri și rechizite școlare în rândul elevilor din familii vulnerabile este o activitate tradițională a asociației, care reflectă angajamentul nostru de a investi în viitorul copiilor și în consolidarea comunităților rurale”, a declarat Victoria Morozov, președinta Asociației The Moldova Project.
Totodată, o realizare semnificativă a acestei etape a fost extinderea serviciilor către domeniul asistenței juridice – o direcție nou consolidată în cadrul programului, menită să răspundă mai eficient nevoilor complexe ale familiilor din satele Moldovei. Prin acest parteneriat, The Moldova Project oferă consiliere juridică gratuită familiilor vulnerabile, sprijinindu-le în înțelegerea și exercitarea drepturilor lor legale. Activitățile se concentrează în special asupra femeilor care se confruntă cu dificultăți în obținerea actelor de identitate, revendicarea drepturilor de proprietate sau accesarea prestațiilor sociale.
În paralel, familiile cu venituri reduse, părinții singuri și gospodăriile în care trăiesc persoane cu dizabilități sau afecțiuni medicale cronice au beneficiat de vouchere pentru produse alimentare și de igienă, ceea ce le-a oferit beneficiarilor posibilitatea de a alege în mod autonom bunurile de care aveau cea mai mare nevoie, menținându-le totodată demnitatea și controlul asupra propriilor decizii. Cazurile urgente, cum ar fi familiile afectate de boli grave sau dizabilități, au beneficiat de asistență medicală și sprijin suplimentar pentru acoperirea cheltuielilor de tratament și medicamente.
„Sprijinul acordat familiilor vulnerabile din mediul rural nu înseamnă doar a răspunde unei nevoi imediate, ci a construi reziliență pe termen lung. Fiecare sesiune de consiliere, fiecare rucsac distribuit și fiecare familie care primește suport juridic reprezintă un pas real spre reducerea inegalităților și spre consolidarea comunităților. Acesta este impactul pe care ni-l dorim: un sprijin integrat, care devine fundamentul unei societăți echilibrate și mai puternice”, a declarat reprezentantul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, prin intermediul programului umanitar LDS Charities, activează în peste 140 de țări din întreaga lume, promovând bunăstarea, solidaritatea și dezvoltarea comunităților aflate în situații de vulnerabilitate.
Prin acest parteneriat, Asociația The Moldova Project beneficiază de o colaborare solidă care permite extinderea intervențiilor în comunitățile rurale și fortificarea activităților de sprijin pentru familiile aflate în dificultate.
Pentru mai multe informații: 0680 982 222
E-mail: [email protected]
Website: www.themoldovaproject.org



























